Zeci de personalități culturale, politicieni, activiști civici și iubitori ai creației eminesciene l-au comemorat astăzi pe poetul național, Mihai Eminescu.

Festivitatea a început cu discursurile personalităților culturale ale Republiii Moldova, precum Arcadie Suceveanu, Iulian Filip, Valeriu Matei etc. În același timp, membrii asociației unioniste „Onoare, Demnitate și Patrie” (ODIP) au împărțit panglică tricoloră, cărți românești, precum și au depus flori la bustul marelui poet, strigând: „Trăiască națiunea românească”. Tinerii unioniști țineau pancarte, unde scria „Suntem români și punctum”, adică celebrul citat al marelui poet Eminescu. „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, La trecutu-ți mare, mare viitor”. Eminescu este poetul național al neamului nostru românesc, este poetul unirii, al limbii române și al dăinuirii valorilor și culturii românești. Este de datoria noastră, a tinerilor, să-l comemorăm în fiecare an și să îi știm creația”, a declarat Vlad Bilețchi, președintele ODIP. Mai mult, tinerii de la ODIP au legat cu panglică tricoloră toate busturile poeților și scriitorilor de pe Aleea Clasică. 

 

MIHAI EMINESCU s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoșani. A fost poet, prozator, dramaturg și jurnalist, socotit de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Avea o bună educație filosofică, opera sa poetică fiind influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant și de teoriile lui Hegel. 

Mihai Eminescu debutează la data de 12.01.1866, cu poezia „La mormântul lui Aron Pumnul”, apărută în broşura „Lăcrămioarele învăţăceilor gimnagiaşti”. Adevăratul său debut literar are loc când revista Familia îi publică poezia „De-aş avea”, semnată Mihai Eminescu. Poezia este însoţită de nota lui Iosif Vulcan, „naşul” literar al poetului”. 

Pe data de 15 iunie 1889, Mihai Eminescu se stinge din viaţă.