28 iunie reprezintă o zi de doliu pentru întreaga românitate. Este ziua când 82 de ani în urmă am fost rupți de Patria-Mamă și anexați. De atunci, am fost deznaționalizați, deportați, umiliți și mințiți. Am comemorat această zi în cadrul campaniei noastre de informare. Cea de-a doua zi de campanie ne-a motivat odată în plus să promovăm adevărul istoric și să le relatăm oamenilor despre ceea ce s-a întâmplat acum 82 de ani – 28 iunie 1940. Cu ce impresii au rămas voluntarii asociației, vedeți mai jos:

Victoria, voluntar:


„Mă implic în asociația UNIREA-ODIP, pentru ca aici sunt colegii cărora nu le este indiferent de patria lor și vor un viitor mai bun aici, acasă.
Astăzi a fost o zi foarte productivă. Oamenii au fost deschiși și bucuroși să vadă tinerii cu spiritul patriotic.
Sunt mândră să fac parte din această asociație minunată, plină de dragoste față de reîntregirea neamului”. 

Romina, voluntar

„Astăzi împreună cu Asociația „UNIREA-ODIP”, am întâlnit mulți oameni diferiți.
Sunt oameni indiferenți, sunt oameni cointeresați și oameni care nu susțin de loc ideea noastră.
Persoanele cu aceeași idee ca noi au dorința de a ne ajuta pentru a atinge cât mai repede scopul nostru – Unirea Republicii Moldova cu România.
În fiecare zi este ceva nou pentru noi si o experiență în plus.
Avem emoții de bucurie când întâlnim oameni care au spiritul patriot”. 

Andreea, voluntar


„Astăzi a fost prima mea zi în campania de informare a cetățenilor despre ce înseamnă Unirea cu România. Am rămas plăcut surprinsă de atitudinea și respectul de care au demonstrat acești oameni față de mișcarea unionistă. Au semnat, au donat pentru acest scop comun, reîntregirea poporului român”.