Pe data de 17 mai 2015, membrii Platformei Civice Onoare, Demnitate și Patrie au plecat la vama Leușeni pentru a protesta împotriva expulzării ilegale a lui George Simion din Republica Moldova.
Tinerii au dorit să fie solidari și să-l susțină pe George pentru a trece Prutul, însă autoritățile au încălcat și de această dată legislația și nu au oferit un mesaj ferm cu privire la această interdicție. Voluntarii au desfășurat un tricolor imens de 100 de metri lungime și au cerut să se facă dreptate și să i se dea voie lui George Simion să revină acasă – în Republica Moldova. Suntem indignați de faptul că cei care fură din bugetul de stat și zilnic prejudiciază statul Republica Moldova se plimbă liber pe străzile Chișinăului, iar George Simion, care n-a făcut decât să vină cu mii de cărți, cu acțiuni frumoase în Republica Moldova, a fost expulzat fără nici un motiv concret.
Platforma Civică Onoare, Demnitate și Patrie va rămâne în continuare solidară cu George Simion și va cere anularea acestei interdicții.