“Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul!” (Grigore Vieru)
Și pentru că Prutul nu mai trebuie să fie râul care desparte frații de frați, ne-am adunat toată ambiția și și puterea și suntem în toiul campaniei de informare la corturi. Suntem tineri, suntem energici și avem toată convingerea că vom reuși să aducem adevărul în inimile oamenilor.
La cortul de la Poșta Centrală, în prima jumătate a zilei, am avut parte de un concert frumos de muzică populară, iar atmosfera la cort a fost una de muzică și dans. Oamenii se apropiau unul după altul la cortul nostru, semnând pentru Unire și spunându-ne vorbe frumoase.
„Ziua de astazi la cort a fost o zi interesantă, am întâlnit și discutat cu multe persoane ce simt românește și doresc din tot sufletul să aibă loc Unirea, persoane ce le era indiferent de comentariile altora sau de unii „provocatori”. Chiar dacă era o caldura insuportabilă, voluntarii au facut o treabă extraordinară și s-au descurcat foarte bine, oferindu-le oamenilor emoții pozitive și speranță în viitor, a declarat Delia Tronciu, una din cele mai active voluntare ODIP la cortul de la Poșta Centrală.”
Celelalte corturi au adunat sute de semnături, iar oamenii nu au ezitat să doneze pentru cauza unionistă și pentru caravana din localități ce se apropie cu pași rapizi.