Unirea, Naţiunea a făcut-o! (Mihail Kogălniceanu)
Zilele fug la repezeală și iată că am ajuns la finalul turului I din Caravana Unirii. A fost o experiență minunată pentru toți voluntarii care au contribuit la cauza națională, iar de mâine pornim în turul II al Caravanei Unirii, urmând să vizităm și mai multe localități din Anenii Noi, Strășeni, Călărași și Ungheni.
Ziua de astăzi a fost foarte productivă. Dis-de-dimineață, am pornit în localitatea Mereni, un sat de oameni gospodari și unioniști. Ceea ce ne-a bucurat cel mai tare este că majoritatea localnicilor pe care i-am găsit acasă simt românește și doresc Unirea Republicii Moldova cu România.
Chiar de la intrarea în sat, observi cu ușurință spiritul patriotic al localnicilor: băncile din parc erau toate tricolore, la intrarea în sat era arborat tricolorul fără stemă, iar oamenii când ne vedeau, aveau mereu cuvinte de laudă pentru noi. Cum am ajung în localitate, am fost primiți călduros de viceprimarul – dna Aurelia Roșca, care ne-a făcut o scurtă excursie la Muzeul Deportaților din Localitate. Astfel, am aflat că în Mereni au fost deportate 118 familii de gospodari, victime a regimului stalinist. Apoi, a urmat o scurtă vizită și la Muzeul de Istorie și Etnografie din localitate, acolo unde dna Iulia ne-a vorbit despre istoria muzeului și despre exponatele ce le deține.
După acest frumos popas, am pornit în localitate pentru a informa oamenii. Mare ne-a fost bucuria să ajungem pe strada Unirii!
În a doua parte a zilei, am vizitat localitățile Todirești și Țânțăreni.
Mâine, pornim într-o nouă aventură – în turul II al Caravanei Unirii. Fiți cu ochii pe noi!