La 82 de ani de la nașterea poetului Grigore Vieru, membrii Asociaţiei Obşteşti « Onoare, Demnitate şi Patrie » (ODIP) au organizat un omagiu dedicat marelui poet.  

În cadrul omagiului, participanții au depus flori la bustul Poetului de pe Aleea Clasicilor, au recitat poezii din creaţia sa, precum şi au interpretat piese renumite de pe versurile lui Grigore Vieru. „Grigore Vieru este poetul Mamei, a limbii române și a dăinuirii neamului românesc. Prin creația sa, Grigore Vieru a contribuit la renașterea națională a Basarabiei. Este de datoria noastră să îl omagiem în fiecare an”, a precizat Vlad Bileţchi, preşedintele AO „Onoare, Demnitate şi Patrie” (ODIP).

Poetul Grigore Vieru s-a născut la 14 februarie 1935, în satul Pererîta de pe malul stâng al Prutului, fostul judeţ Hotin.

Asociația „Onoare, Demnitate și Patrie” este o organizație apolitică, non-profit, care are scopul de a educa o generație de tineri activi, prin promovarea valorilor naționale  și a culturii românești.