Zeci de tineri și simpatizanți ai Asociației Obștești „Onoare, Demnitate și Patrie” (ODIP) au organizat astăzi un flashmob inedit cu un tricolor imens de 50 de metri lungime și au cerut unirea Republicii Moldova cu România.
9mai1
 
Marșul a pornit din scuarul Liceului Român-Francez „Gh. Asachi”, iar tinerii au mers cu tricolorul până în Piața Marii Adunări Naționale, scandând lozinci unioniste. Astfel, tinerii au dorit să transmită mesajul că ziua de 9 mai nu este o zi a victoriei sau a bucuriei, ci o zi de doliu, în care au decedat milioane de oameni. 

„Pe data de 9 mai am sărbătorit Ziua Europei, de 9 mai am purtat mândrul tricolor, de 9 mai am ținut un minut de reculegere în memoria celor care și-au pierdut viața în cel de-al Doilea Război Mondial, război, în urmă căruia am fost rupți de la Patria-Mamă”, a declarat Vlad Bilețchi, președintele AO „Onoare, Demnitate și Patrie” (ODIP).

Asociația „Onoare, Demnitate și Patrie” este o organizație apolitică, non-profit, care are scopul de a educa o generație de tineri activi, prin promovarea valorilor naționale  și a culturii românești.

9mai2

9mai3

9mai4

9mai6

9mai7

9mai8