Grupul de inițiativă concentrat în Blocul „Unirea”, a susținut o conferință de presă pentru a prezenta rezultatele primei runde de discuții cu partidele unioniste în vederea consolidării tuturor forțelor pro-românești într-un pol unionist veritabil, primul pas fiind participarea în comun la viitoarele alegeri locale.
În acest scop, Blocul a făcut invitații oficiale pentru 5 partide politice, care își anunțaseră public adeziunea la dezideratul Reîntregirii Neamului Românesc. Reprezentanții delegați din partea blocului au purtat discuții bilaterale cu 4 dintre ele – cele care au răspuns invitației.
În urma discuțiilor, Blocul a constatat că trei formațiuni politice (PAD, PLDM, PL) au salutat decizia de unificare a forțelor, înaintând totodată, în formă diferită, ideea fuzionării partidelor într-o singură entitate juridico-politică.
Participanții la conferință au apreciat deschiderea partidelor pentru dialog și au făcut anumite precizări legate de procesul de unificare.
În deschiderea conferinței, referindu-se la dialogul purtat cu PAD și PLDM, Tatiana Potîng a declarat: „Pe noi nu ne sperie ideile noi și ne angajăm să examinăm toate posibilitățile legale de coagulare a forțelor unioniste, inclusiv prin fuziunea partidelor existente. Salutăm orice propunere constructivă și suntem convinși că numai prin consens putem uni mai întâi partidele politice, apoi și cele două maluri de Prut”.
Vlad Bilețchi, în lumina discuțiilor avute cu PL, a menționat că sunt părți la care există consens sută la sută, dar și părți la care nu s-a ajuns la înțelegere, reiterând asupra necesității unui dialog constructiv: „Nu văd niciun motiv de a nu veni la discuții cu Blocul Unirea, din moment ce s-a putut merge la discuții cu Blocul ACUM. Fiecare partid are simpatizanți și susținători proprii și orice încercare de a dizolva alte partide și a le încorpora în propriul partid nu este catalogată și privită ca un gest de bună credință. Obiectivul nostru este nu să reanimăm sau să renaștem anumite partide, dar să reanimăm și să renaștem mișcarea unionistă din Republica Moldova”, a declarat Vlad Bilețchi.
Cu referire la declarațiile președintelui PUN despre scorul mic în electorală al tinerilor unioniști, Ion Leașcenco a menționat: „Da. A fost scorul mic pentru că partidele au mers divizat. Pentru că greii (cu ghilimele sau fără ghilimele de rigoare) nu au avut curajul să-și asume o bătălie electorală și noi tinerii ne-am implicat pe ultima suta de metri. Fără bani și sprijin mediatic”.
Anatol Ursu și-a exprimat regretul că MPA a refuzat dialogul și a precizat că venirea la masa de discuții nu este condiționată de nimic.
În intervenția sa Vitalia Pavlicenco a declarat: „Suntem convinși că membrii tuturor partidelor românești doresc o consolidare a segmentului unionist, de aceea, solicităm să le ceară conducerilor lor politice să accepte dialogul în cadrul Blocului UNIREA pentru apropierea celui mai sacru vis al românilor”.
Vasile Costiuc a îndemnat toți actorii politici la mobilizare pentru participarea într-un pol unionist consolidat în alegerile locale, și identificarea candidaților unioniști în cât mai multe primării și consilii.
În finalul conferinței de presă, Blocul „Unirea” a chemat în continuare, partidele unioniste la cooperare și dialog în vederea identificării celor mai fezabile metode de unificare a forțelor unioniste, proeuropene!
În altă ordine de idei, Blocul a condamnat plecarea in corpore a fracțiunii PSRM la Duma de Stat a Rusiei pentru sfaturi și indicații, calificând gestul lor drept unul de trădare de țară.
https://www.youtube.com/watch?reload=9&v=jcpb9xs5zIc