Unioniștii condamnă acțiunile violente ale forțelor de ordine din Belarus și își manifestă solidaritatea cu oamenii care au ieșit în stradă pentru democrație și alegeri corecte. Cu un mesaj de susținere, unioniștii au venit în fața Ambasadei Republicii Belarus în Republica Moldova.

„Solidari cu poporul din Republica Belarus! Susținem și apreciem efortul și sacrificiul oamenilor care luptă împotriva dictaturii și cenzurii, care își doresc un viitor democratic, liber, european! Condamnăm vehement agresivitatea și cruzimea cu care acționează organele de forță. Îndemnăm colaboratorii de poliție să înceteze toate manifestările de violență asupra protestatarilor pașnici!”, a declarat președintele „UNIREA-ODIP”, Vlad Bilețchi.

Mai mult, unioniștii condamnă servilismul și lipsa de demnitate a șefului statului, Igor Dodon, care a dat mâna cu țările unde primează cenzura și lipsa de democrație și l-a felicitat pe Lukașenko.

„Deja nu mai este o mirare pentru noi faptul că Dodon se închină cui îi poftește inima doar pentru a primi vestitele pachete cu bani. Dar este inacceptabil să transmiți felicitări „din numele întregului popor al Republicii Moldova”. Ne desolidarizăm de aceste declarații și condamnăm comportamentul rușinos de care dă dovadă Dodon”, a mai precizat Bilețchi.

Amintim că începând de duminică, în marile oraşe din Belarus au avut loc ciocniri violente între poliţie şi protestatari, pe rețelele de socializare fiind publicate imagini video în care în forțele de ordine aplică violența în privința manifestanților. Presa internațională scrie că în timpul scrutinului, internetul a picat în Minsk, dar și în alte regiuni ale țării.